Sindromul corzilor axilare este observat ca o complicație post interventii chirurgicale precum excizia ganglionilor santinelă sau limfadenectomie, proceduri folosite frecvent în stadializarea neoplasmului mamar. Rata de incidență a acestui sindrom este relativ limitată, fiind raportată la aproximativ 5% dintre pacienții supuși acestor tipuri de intervenții chirurgicale.
Această condiție patologică se manifestă prin apariția unor cordoane subcutanate în zona axilară, extinzându-se în mod predominant până la nivelul brațului. În literatura medicală sunt documentate cazuri în care aceste cordoane au progresat până la nivelul policelui. Apariția lor are loc între prima și a opta săptămână de la intervenția chirurgicală. Fenomenul ridică semnificative preocupări în contextul postoperator și necesită o atenție deosebită în evaluarea și gestionarea pacienților în perioada de convalescență.
Pacienții afectați de sindromul corzilor axilare manifestă predominant simptome precum durerea intensificată în regiunea axilară, în special în timpul mișcării membrului superior și o restrictionare semnificativă a mișcării umărului, notabilă în contextul ridicării brațului. Aceste semne evidente pot afecta calitatea vieții, interferând cu activitățile zilnice și producând disconfort considerabil. Înțelegerea și tratarea corespunzătoare a simptomelor sunt esențiale pentru îmbunătățirea stării de sănătate a pacientei și pentru optimizarea abordărilor terapeutice în cazul apariției sindromului corzilor axilare.
Procesul de formare a corzilor axilare reprezintă un aspect complex, însă încă există incertitudini în ceea ce privește cauza exactă a acestui fenomen. Se presupune că traumele suferite de canalele limfatice pot juca un rol semnificativ în declanșarea acestui proces, generând o relație de cauzalitate cu dezvoltarea țesutului de fibroză ce duce la formarea cordoanelor axilare.
Biopsiile prelevate din corzile axilare au evidențiat obstrucții limfatice, sugerând o perturbare a fluxului normal limfatic. În plus, în unele cercetări s-au constatat obstrucții venoase. Aceste constatari subliniaza posibile disfunctii în mecanismele de drenaj limfatic si venos, contribuind la patologia tesutului fibros.
Tratamentul non-chirurgical, axat pe ameliorarea simptomatologiei și reducerea discomfortului asociat, constituie o abordare integrală pentru îmbunătățirea stării pacienților. Acest protocol terapeutic se concentrează pe utilizarea exercițiilor de întindere, caracterizate de o intensitate moderată și o execuție delicată. Scopul acestor exerciții este de a extinde amplitudinea mișcărilor, contribuind astfel la îmbunătățirea funcționalității pacientului și reducerea senzațiilor neplăcute.
Un element central al terapiei îl reprezintă drenajul limfatic manual și tehnici specializate de masaj, efectuate de către kinetoterapeuți instruiți. Aceste proceduri vizează optimizarea circulației limfatice, contribuind la eliminarea eficientă a fluidelor în exces și la reducerea edemelor locale.
În plus, se recurge la aplicarea compreselor cu temperatură controlată, fie că sunt calde sau reci, în funcție de necesitățile individuale ale pacientului. Această strategie are ca obiectiv principal reducerea inflamației locale, îmbunătățind astfel confortul și favorizând procesul de vindecare.
De asemenea, în unele cazuri, se poate opta pentru administrarea unui tratament antiinflamator, adaptat specific condițiilor pacientului. Această intervenție farmacologică poate contribui semnificativ la controlul inflamației și gestionarea simptomelor asociate.
În ansamblu, abordarea terapeutică nechirurgicală adoptată se configurează ca un ansamblu integrat de tehnici și proceduri, personalizate în functie de nevoile fiecărui individ. Prin această metodă holistică, se urmărește nu doar ameliorarea simptomelor imediate, ci și promovarea unei recuperări durabile și îmbunătățirea calității vieții pacienților afectați de acest sindrom.
Leziunea în discuție se încadrează în categoria afecțiunilor auto-limitate, manifestându-se printr-un curs natural care, chiar și în absența intervenției terapeutice, tinde sp evolueze favorabil și să se remite în mod spontan în decursul unei perioade definite de timp, ce durează în medie până la 3 luni.
