Reconstrucția Mamară - Operația De Reconstrucție Mamară

InstitutulSanului.ro

O nouă șansă. Institutul Sânului. Centru medical specializat în tratamentul chirurgical al patologiei mamare.

Reconstrucția sânului

Reconstrucția mamară

Reconstrucția mamară reprezintă o soluție chirurgicală care își propune să redea pacientei o formă cât mai apropiată de cea inițială a sânului.

Operația de reconstrucție mamară

Reconstrucția mamară reprezintă o intervenție chirurgicală prin care se încearcă recuperarea formei și dimensiunii sânului în urma intervenției de mastectomie.

La Institutul Sânului, pacientele beneficiază de înalta specializare a Dr. Andreea Meruță, promotor al unor noi abordări în domeniul chirurgiei de reconstrucție mamară.

În funcție de prognosticul stabilit cu privire la necesitatea extirpării în întregime a sânului, se poate efectua, în cadrul aceleiași intervenții și reconstrucția mamară imediată.

RECONSTRUCTIE MAMARA Ce este operația de reconstrucție imediată și când se poate efectua? 
Reconstrucția sânului dupa mastectomie
Chirurgia oncoplastică

Reprezintă o variantă a chirurgiei conservative tumorale, care asociază o procedură de ridicare sau micșorare a sânului cu rezecția tumorii, pentru ca în final să se obțină un aspect estetic îmbunătățit al sânilor și o reducere a cantității de glandă ce va trebui să fie iradiată.

RECONSTRUCTIE MAMARA Ce este chirurgia oncoplastică și cum completează tratamentul chirurgical al cancerului mamar? – explică Dr. Andreea Meruță

Intervenția de reconstrucție se poate face imediat după mastectomie sau la un an și mai bine după aceea. Aspectul sânului după reconstrucție este foarte asemănător, dar nu identic cu cel pe care l-a pierdut pacienta. De asemenea, noul sân nu se va simți la fel ca cel natural. Când pacienta poartă sutien, diferențele sunt foarte puțin vizibile.

RECONSTRUCTIE MAMARA Află care sunt metodele de reconstrucție mamară? 

Importanța intervenției de reconstrucție mamară este foarte importantă pentru pacientă atât ca aspect fizic cât și la nivel psihologic, mai ales că, în foarte multe cazuri, este vorba despre persoane care și-au pierdut un sân sau chiar pe amândoi. Reconstrucția mamară poate îmbunătăți foarte mult calitatea vieții pacientei și îi poate reda încrederea.

În ce constă operația de reconstructie mamara?

Operația de reconstrucție mamară presupune o serie de proceduri și etape care pot diferi de la pacientă la alta. Procedura poate fi efectuată odată cu mastectomia sau după ce pacienta s-a vindecat după operația de mastectomie și a terminat toate celelalte tratamente de combatere a cancerului. Este foarte important ca pacienta să fie pregătită emoțional pentru operația de reconstrucție mamară și să nu aibă așteptări nerealiste. Este la fel ca în cazul pierderii sânului – pacienta va avea nevoie de timp pentru a-l accepta pe cel nou.

RECONSTRUCTIE MAMARA Care sunt beneficiile operației de reconstrucție?

Procedura de reconstrucție mamară poate să difere în funcție de tehnicile folosite, dar scopul unei asemenea intervenții este acela de a restaura forma, profilul și mărimea sânului îndepărtat.

Ce trebuie să știe pacienta înaintea efectuării intervenției de reconstrucție mamară:
  • noul sân nu va avea sensibilitatea celui pierdut;
  • liniile de incizie vor rămâne vizibile;
  • în cazul anumitor tehnici de reconstrucție, pe corp vor fi și alte cicatrici care vor rezista timpului, chiar dacă vor fi în zone mai puțin expuse.
  • De asemenea, foarte important, dacă se reconstruiește un singur sân se poate să fie nevoie de o intervenție și la celălalt, pentru o reducere, augmentare, ridicare, astfel încât între cei doi sâni să nu existe diferențe sesizabile.
RECONSTRUCTIE MAMARAExistă cazuri în care nu poate fi efectuată reconstrucția sânului? RECONSTRUCTIE MAMARA - Reconstrucția sânului dupa mastectomie
Metodele de reconstrucție mamara

Chirurgia plastică oferă mai multe metode de reconstrucție mamară, astfel încât pacienta, împreună cu medicul specialist, să poată alege cea mai bună metodă în vederea obținerii unui rezultat optim după operație. Așadar, operația de reconstrucție a sânului este de fapt o intervenție personalizată pentru fiecare caz în parte. Pentru operație se pot folosi implanturi, sau țesuturi proprii. Alegerea nu este foarte simplă, pentru că se ține seama de factori precum:

  • vârsta pacientei;
  • starea de sănătate;
  • tratamentele urmate (citostatice, radioterapie, chimioterapie);
  • dorința pacientei.
RECONSTRUCTIE MAMARAMai multe despre metodele de reconstrucție a sânului, explicațiile Dr. Andreea Meruță

Intervenția de reconstrucție mamară se realizează sub anestezie generală, iar durata este între 3-6 ore. Pentru că o operație de mastectomie lasă cel mai adesea prea puțin țesut pentru a acoperi implantul mamar, este nevoie de un surplus de țesut.

Implantul mamar în operația de reconstrucție mamară

Implantul mamar este cea mai simplă procedură de reconstrucție a sânului pentru că presupune introducerea unui implant sub mușchiul pectoral. Este o procedură care se recomandă pacientelor cu sâni mici care și-au păstrat, după mastectomie, mușchiul pectoral și la care este posibilă o asemenea procedură.

RECONSTRUCTIE MAMARA Dr. Andreea Meruță. despre reconstrucția sânului cu ajutorul implantului mamar

Pentru cazurile mai complicate, în care după mastectomie nu rămâne suficient tegument pentru acoperirea unui implant, se poate apela la o proteză expander. Această proteză are două compartimente, unul umplut cu gel de silicon, al doilea se umple treptat cu ser fiziologic, în decursul câtorva ședințe.

Beneficiile operației de reconstrucție mamară imediată cu implant:
  • intervenția este mai ușoară;
  • timpul de recuperare este mai scurt;
  • nu există incizii care trebuie vindecate.
RECONSTRUCTIE MAMARA Beneficiile reconstrucției sânului în tratamentul cancerului mamar
Dezavantajele operației de reconstrucție mamara imediata cu implant:
  • un implant trebuie înlocuit la un moment dat;
  • implantul este ușor vizibil pe sub piele;
  • poate modifica forma sânului;
  • pot exista reacții postoperatorii: infecții, cicatrizare, rupere.
Reconstrucție mamară prepectorală cu implant siliconic învelit în matrice dermică acelulară

Aceasta tehnică reprezintă o abordare inedită, care permite îmbunătățirea rezultatului estetic, permite o recuperare mai ușoară, mai rapidă și cu mai puțină durere, precum și o reducere a riscului de apariție a complicațiilor la distanță. Acest tip de reconstrucție a fost efectuat pentru prima dată în Romania la Institutul Sânului de către Dr. Andreea Meruță în anul 2019.

De asemenea, această tehnică se adresează inclusiv pacientelor care au efectuat o mastectomie inițială, fără reconstrucție imediată. Reconstrucția mamară la distanță, cu implant, se poate efectua și într-o singură etapă, evitând utilizarea clasică a expanderelor cutanate, utilizând pentru aceasta cicatricea de mastectomie și refacerea șanțului inframamar.

RECONSTRUCTIE MAMARA Este necesară remodelarea și a celuilalt sân?
Reconstrucție mamară cu expanderi tisulari

Expanderul tisular este un implant creat tocmai pentru a se reuși acoperirea implantului propriu-zis. Această metodă de reconstrucție este folosită în cele mai multe cazuri. Metoda presupune 2 etape:

  • introducerea expanderului tisular temporar (acesta este inițial gol). Urmează umplerea acestuia cu ser fiziologic, prin injectări săptămânale;
  • extragerea expanderului tisular și înlocuirea acestuia cu o proteză mamară cu gel de silicon.

Procedura de reconstrucție mamară prin expandare tisulară poate dura între 4-6 luni. Metoda de expandare tisulară este avantajoasă pentru că, în timp, se creează un surplus de țesut pentru acoperirea unui implant mai voluminos. Metoda se poate face inclusiv în cazul pacientelor cu sâni mai voluminoși. Procedura nu este indicată în cazul pacientelor care au urmat anterior tratament cu radioterapie.

Reconstrucție mamară cu țesuturi proprii (lambouri)

Există cazuri în care singura soluție pentru reconstrucția sânului o reprezintă folosirea unor țesuturi proprii. O asemenea metodă presupune utilizarea țesuturilor/mușchiului din zona spatelui sau țesuturilor/mușchiului abdominal. Procedura pare mai complicată, dar în multe cazuri beneficiile sunt duble, pentru că se îndepărtează un surplus de țesut pentru a se folosi într-o zonă în care acesta este necesar. Acesta este un avantaj estetic.

RECONSTRUCTIE MAMARA Află mai multe despre acest tip de reconstrucție de la specialistul nostru, Dr. Andreea Meruță

Există însă și un dezavantaj: vor persista cicatrici la nivelul zonelor donatoare de țesut. Această metodă este indicată mai ales la pacientele care au urmat tratament cu radioterapie, sau care au sânii foarte voluminoși.

În cazul folosirii lambourilor, durata intervenției este mai mare (3-6 ore), iar recuperarea postoperatorie este mai dificilă. În plus, recuperarea trebuie să aibă și o dimensiune psihologică, din cauza cicatricilor care rămân la nivelul țesuturilor donatoare.

Beneficiile operației de reconstrucție mamară cu țesut propriu
  • sânul reconstruit cu țesut propriu arată și se simte mai natural decât cel cu implant;
  • țesutul se comportă foarte bine;
  • țesutul nu trebuie înlocuit după un timp.
Dezavantajele operației de reconstrucție mamara cu țesut propriu
  • intervenția chirurgicală durează mai mult decât intervenția în cazul implantului;
  • perioada de recuperare este mai îndelungată;
  • procedura este mai dificilă din punct de vedere tehnic;
  • rămân cicatrici în mai multe zone ale corpului;
  • se poate instala, în timp, slăbiciune musculară, în zonele din care s-a prelevat țesut.

Aceste tehnici chirurgicale de reconstrucție mamară pot fi combinate, pentru ca rezultatul final să fie cât mai aproape de ceea ce s-a dorit inițial.

RECONSTRUCTIE MAMARA

Reconstrucția cu țesut propriu regional – latissimus dorsi +/- transfer de grăsime, se poate efectua atât în cadrul reconstrucției imediate cât și pentru reconstrucția la distanță, în cazul pacientelor care își doresc reconstrucție fără implant siliconic sau în situațiile în care țesuturile sunt afectate de radioterapie.

Reconstrucția cu țesut propriu de la distanță, liber transferat – lambou DIEP – este o tehnică în care se folosește pielea și grăsimea în exces de la nivelul regiunii abdominale, rezultând o cicatrice asemănătoare celei de abdominoplastie, fără a afecta integritatea și funcționalitatea mușchilor peretelui abdominal. Această abordare este indicată pacientelor cu exces abdominal care își doresc o abdominoplastie și reconstrucție mamară cu țesut propriu. De asemenea se poate obține o ameliorare a aspectului estetic al unui sân reconstruit, sau în cazul complicațiilor la distanță conversia din reconstrucția cu implant siliconic în reconstrucție cu țesut propriu.

Reconstrucția areolei și a mamelonului

Aceasta este o procedură delicată, care completează reconstrucția mamară. Se reconstruiește areola, mamelonul, se reface simetria și conturul sânilor. Inciziile se închid cu suturi, iar acestea sunt acoperite cu benzi elastice care oferă o mai bună susținere. La sfârșitul operației, inciziile se acoperă cu pansamente, iar în zonele operate sunt plasate tuburi de dren care au rolul de a colecta sângele sau orice fluid în exces.

RECONSTRUCTIE MAMARAAflă mai multe despre recontrucția areolei mamare

După finalizarea etapelor de reconstrucție a sânului poate fi necesară o altă intervenție, de simetrizare a celuilalt sân, pentru că este posibil să existe diferențe de formă și volum între ei.

Când se poate realiza operația de reconstrucție mamara?

Reconstrucția mamară este un proces individualizat. Acest lucru înseamnă că tipul reconstrucției mamare va fi stabilit de pacientă, în acord cu medicul specialist. Se poate demara procedura de reconstrucție mamară în cazul unei paciente dacă aceasta:

  • poate să facă față procedurii și rezultatelor ei;
  • nu are afecțiuni medicale suplimentare, care pot influența rezultatele intervenției de reconstrucție mamară;
  • are o atitudine pozitivă;
  • înțelege pe deplin care sunt așteptările realiste de la reconstrucția mamară.
  • Reconstrucția mamară poate demara în același timp cu mastectomia, sau se poate face după vindecarea completă a mastectomiei sau a altor tratamente împotriva cancerului.
RECONSTRUCTIE MAMARAPoate influența operația de reconstrucție riscul de recidivă?
Pregătirea pentru intervenția de reconstrucție mamară

Orice procedură de reconstrucție mamară începe cu o evaluare a stării de sănătate, în cursul căreia vor fi explicate avantajele și dezavantajele procedeelor avute în vedere, precum și riscurile intervenției.

Este esențial să renunțați la fumat cu cel puțin 2 săptămâni înainte de operație, pentru că fumatul întârzie perioada de vindecare și pot apărea complicații legate de refacerea țesuturilor. Aspirina și alte medicamente antiinflamatoare pot stimula sângerarea, prin urmare ar fi bine să fie evitate înainte de intervenția chirurgicală. De asemenea, este foarte important să ai o atitudine pozitivă și să ai așteptări realiste cu privire la rezultate.

Foarte rar procedura de reconstrucție mamară poate fi realizată într-o singură etapă. De cele mai multe ori, procedura implică două etape, chiar dacă intervenția începe imediat după mastectomie.

După finalizarea mastectomiei, chirurgul decide dacă închide rana și amână reconstrucția sânului, sau dacă începe procedurile de reconstrucție mamară, caz în care montează un expander. Dacă reconstrucția mamară se va face cu țesut autogen, atunci lucrurile pot fi complicate, pentru că este nevoie de o planificare preoperatorie detaliată, dat fiind faptul că este implicată atât zona mamară, cât și cea din care se prelevează țesut.

Procedura de reconstrucție poate demara nu numai imediat după mastectomie, dar și la 6-8 săptămâni după finalizarea terapiei pentru cancerul de sân. Procedura de reconstrucție se începe atunci când plăgile sunt vindecate și nu este pericol de complicații.

Reconstrucția sânului implică și corecții, adaptări, echilibrări între cei doi sâni. De asemenea, implică și reconstrucția mamelonului. Mamelonul poate să rămână atașat numai dacă analizele dovedesc că nu a fost contaminat cu celule canceroase. Fiindcă vor lipsi conexiunile nervoase, reacțiile acestuia la atingere sau la schimbarea temperaturii dispar.

Important de reținut

Oricât de bine ar fi realizată intervenția de reconstrucție, indiferent de tehnica la care se apelează, funcțiile sânului sunt pierdute, iar sensibilitatea acestuia este mult diminuată.

Recuperarea după operația de reconstrucție mamară 

Perioada de recuperare după intervenția de reconstrucție mamară este de aproximativ 6 luni. După mastectomie, veți avea un tub de dren în axilă. De acolo au fost îndepărtați ganglionii limfatici. Firele de sutură se scot la aproximativ 10 zile după intervenția de reconstrucție mamară. După perioada de recuperare urmează o altă etapă, de simetrizare a sânilor. Se evaluează dacă celălalt sân trebuie ridicat, micșorat, mărit, pentru a fi echilibrat cu sânul reconstruit. Inervația normală a sânului nu poate fi restaurată, dar în timp poate apărea o anumită sensibilitate a sânului. Cicatricile pot fi cu timpul mai puțin vizibile, dar nu vor dispărea niciodată. Rezultatul final al reconstrucției mamare se poate vedea după 1-2 ani.

RECONSTRUCTIE MAMARA
play
100 DE RĂSPUNSURI

Am pregătit 100 de materiale video în care răspundem la cele mai frecvente întrebări despre cancerul mamar.

Dr. Andreea Meruță
DR. ANDREEA MERUȚĂ

Medic primar Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă,
membru al Boardului European de Chirurgie Plastică

„Reconstrucția sânului este modul în care întoarcem spatele cancerului mamar. Aceasta oferă beneficiul unei normalități în măsură să alunge trauma unei boli mutilante, care la un moment dat a răsturnat viața femeii cu susul în jos.”

Programări

Completați formularul de pe pagina de programări și veți fi contactat în cel mai scurt timp.

Consultație online

Obțineți opinia medicală a specialiștilor noștri!
Trimiteți-ne dosarul dvs. medical, și veți primi din partea echipei noastre un raport medical complet.