O întrebare frecventă: când se operează și când nu se operează fibromul uterin?

Controversa este veche. Multe studii făcute de-a lungul timpului au încercat să clarifice această dilemă. Cu toate acestea, întrebarea rămâne, iar răspunsul depinde în cele din urmă de experiența medicului specialist, și de dorința pacientei care ajunge în situația în care trebuie să ia o decizie. Multe paciente, după ce primesc de la medic indicația operatorie pentru fibromatoză, cer o a doua opinie. Nu de puține ori, această a doua opinie, diferă de prima. Așa se naște și întrebarea: care dintre cele două variante este cea mai bună pentru pacienta în cauză?.
Acest articol încearcă să răspundă într-o oarecare măsură la această întrebare.

Ce este fibromul uterin?
Fibromul uterin este o formațiune tumorală benignă (necanceroasă) a mușchiului uterin . Acesta apare frecvent la femei în perioada fertilă. O întrebare asociată celei din titlu, întrebare pe care pacientele o pun frecvent medicului, este: fibromul uterin poate degenera malign?

Unele studii medicale spun că un fibrom poate deveni malign în sub 0,1% din cazuri, deci extrem de rar. Această formă rară se numește leiomiosarcom. Totuși, este importantă și observația că leiomiosarcomul nu este considerat o evoluție directă a fibromului, sarcomul apărând „de novo”, adică direct ca tumoră malignă, nu ca degenerare).

Decizia de a opera sau nu un fibrom depinde de mai mulți factori, obiectivi, dar și subiectivi.

Când se operează fibromul uterin?

1. Când simptomatologia asociată fibromului este severă. Acest lucru înseamnă:
   • menstruații abundente și prelungite (menoragii), care în timp mai scurt sau mai lung duc la anemie;
   • dureri persistente în pelvis;
   • presiune în abdomen;
   • dureri în timpul actului sexual (dispareunie);
   • tulburări urinare: micțiuni frecvente sau retenție de urină (simptome generate de presiunea pe care o poate face fibromul pe vezica urinară);
   • constipație (generată de presiunea pe care o poate da un fibrom pe rect).
2. Infertilitate sau pierderi repetate de sarcină:
   • dacă fibromul este poziționat în așa fel încât deformează sever cavitatea uterină (ex: fibromul submucos, sau fibromul intramural de dimensiuni mari). Ambele varietăți de poziție menționate pot afecta implantarea embrionului sau dezvoltarea sarcinii.
3. Creșterea rapidă a fibromului:
   • asta ar sugera un risc teoretic de degenerare (fenomen controversat, extrem de rar, așa cum am arătat mai sus), însă diagnosticul trebuie să fie fără echivoc, susținut de examinarea ecografică și examinarea RMN.
4. Mărimea mare a fibromului (cu observația că nu întotdeauna fibroamele mari generează simptomatologie care să impună intervenția chirurgicală)
   • în general un fibrom peste 10-12 cm poate produce compresie pe organele învecinate, generând disconfort permanent.
5. Fibroamele pediculate care se torsionează.

• se întâmplă în cazul fibroamelor subseroase. Dacă se torsionează, generează dureri acute și necesită intervenție chirurgicală de urgență.

Tipuri de intervenții chirurgicale posibile:
a – miomectomie (se îndepărtează doar fibromul/fibroamele, păstrându-se uterul);
b – histerectomie: dacă este totală presupune îndepărtarea completă a uterului (cu păstrarea sau nu a ovarelor) sau, dacă este subtotală presupune păstrarea colului (cu conservarea sau nu a ovarelor);
c – tratament minim invaziv – embolizare sau terapia cu ultrasunete focalizate ghidate RMN (HIFU).

Când nu se operează fibromul uterin.
I – în această categorie ne referim la fibroamele care necesită monitorizare sau tratament medicamentos.

1. Fibromul asimptomatic.

• dacă nu produce niciun simptom, și mai ales dacă este mic, dar nu este o condiție obligatorie, de obicei nu se intervine chirurgical, ci doar se monitorizează periodic (intervalul este stabilit de medicul specialist și este variabil)

1. Simptome ușoare care pot fi controlate medicamentos.
   • se poate folosi medicație simptomatică dar și terapii hormonale.
     De exemplu, agoniștii GnRH – aici menționăm că această terapie micșorează fibromul, dar temporar. Se folosește de obicei în cazul fibroamelor mari, înainte de operație (pentru a ușura intervenția chirurgicală) și uneori în situațiile în care analizele hormonale arată iminența menopauzei.
   • se mai uzitează în anumite cazuri derivații de progesteron pe cale orală sau inserția de dispozitiv intrauterin hormonal.
     În general, terapia cu progesteron sau progestative (hormoni derivați din progesteron) este folosită frecvent pentru controlul simptomelor generate de fibrom, în special menstruațiile abundente. Este important de înțeles că acest tip de tratament NU reduce volumul fibromului, dar poate ameliora simptomele asociate.

Terapia cu progesteron poate fi utilă în:

• sângerări abundente sau prelungite (menoragii)
• cicluri menstruale neregulate
• în cazul femeilor aflate aproape de menopauză
• în cazul pacientelor care nu pot face intervenție chirurgicală, sau nu doresc să o facă.

Dintre formele de administrare a progesteronului, cele mai uzitate sunt:
a – administrare orală (duphaston, orgametril)
b – administrare injectabilă (depo-provera)
c – inserția DIU (sterilet) hormonal.

Având în vedere limitările și dezavantajele terapiilor menționate, adică: nu micșorează fibromul, pot avea efecte secundare neplăcute (sensibilitate la nivelul sânilor, balonare, modificări de dispoziție), spotting frecvent, trebuie subliniat că alegerea terapiei trebuie făcută de medicul specialist, care are în vedere avantajele și dezavantajele fiecărei forme de terapie.

1. În cazul doritoarelor de sarcină
   • dacă fibromul este mic, sau poziționat într-o zonă care nu ar afecta dezvoltarea unei sarcini (ex. subseros), se poate încerca o metodă de concepție fără intervenție chirurgicală.

4. Aproape de menopauză

• se știe că în menopauză fibromul tinde să se micșoreze în mod natural. În această situație se poate alege monitorizarea.

Concluzie:
Terapia cu progesteron este o opțiune bună pentru controlul simptomelor, mai ales la femeile cu fibroame mici și sângerări abundente, dar nu este o soluție curativă. Este o terapie de ales ca tratament temporar până la menopauză sau în așteptarea unei alte intervenții.
Oricare ar fi în final alegerea, ea trebuie făcută de către medicul specialist, împreună cu pacienta, pentru că fiecare caz este prin definiție o particularitate. Pacienta în cauză trebuie să înțeleagă că ceea ce s-a potrivit unei cunoștințe/prietene poate să fie o contraindicație în cazul ei.