Interviu Cu Dr. Gabriel Cristian Viișoreanu – InstitutulSanului.ro

InstitutulSanului.ro

O nouă șansă. Institutul Sânului. Centru medical specializat în tratamentul chirurgical al patologiei mamare.

Interviu Dr Viisoreanu e22

Interviu cu Dr. Gabriel Cristian Viișoreanu

Cancerul mamar – o cărămidă pusă la edificiul devenirii noastre.

Dr. Gabriel Cristian Viișoreanu și-a dedicat întreaga carieră tratamentului patologiilor mamare. Chiar și după mai bine de 20 de ani de experiență, mărturisește că fiecare pacientă îi dăruiește, prin povestea sa, o lecție de viață dar și o teză nouă asupra patologiei mamare. Prin profunzimea cu care își abordează cazuistica și prin preocuparea deosebită pe care o are pentru detalii, distinge cu lejeritate cazurile între ele, din punct de vedere clinic, tratându-le cu unicitate, rezultatul frizând perfecțiunea.
„Eu nu vreau să tratez numai un trup, eu vreau sa tratez un suflet.” Asta își propune Dr. Viișoreanu, înainte să își asume misiunea vindecării oricărei paciente. Mai departe de măiestria gestului chirurgical, privește în sufletul fiecărei femei supuse suferinței cauzate de cancerul mamar, încercând să înțeleagă adecvat natura ființei umane într-un moment de impas, și, cu smerenie, să îi deschidă calea potrivită către vindecare, printr-o abordare holistică, într-un mediu confortabil, înconjurată de o echipă de medici preocupați exclusiv de reușita tratamentului.

A da unei femei vestea că se confruntă cu un diagnostic de cancer mamar nu poate fi ceva simplu. Ce v-a învățat experiența de mai bine de două decade, în ceea ce privește transmiterea acestei vești, precum diagnosticul oncologic?

Femeile sunt atât de diferite între ele… iar într-o astfel de situație, cu atât mai mult, modul în care își gestionează emoțiile poate fi diferit, chiar și față de comportamentul lor obișnuit. Am avut ocazia să asist, nu de puține ori, la o schimbare inedită de atitudine față de modul în care o femeie a decis să intre în lupta cu această boală. Femeile au această capacitate de a transforma, asemeni unui alchimist, vulnerabilitatea și deznădejdea care le-a dezarmat psihic, odată cu primirea diagnosticului, într-o forță impresionantă, devenind pe parcurs un luptător determinat, feroce, de neclintit. Aceasta este una dintre lecțiile cele mai importante pe care pacientele noastre ni le oferă și în fața cărora ne înclinăm: o determinare de fier în a lupta cu viața. Viața, acest dar pe care numai femeia, cu universul ei atât de complex, o poate dărui mai departe ca pe o misiune primordială.

Există o formulă care poate să „lovească” mai blând? Ca medic, poți fi empatic dar și realist în același timp?

Deși puțin nefiresc, noi, medicii suntem adesea considerați de piatră. În realitate, cazuistică numeroasă nu te desensibilizează, ba dimpotrivă, te macina. Lucrurile în care te implici își lasă o amprentă emoțională pe care un anumit tip de memorie o readuce în prim plan atunci când se aseamănă cu realitatea prezentului. Dar viața te învață, după un timp, că emotivitatea nu înseamnă vulnerabilitate, ci este mai degrabă o virtute. În cazul de față, capacitatea de a înțelege prin ce trec pacientele ne învață și cum să fim mai buni în ceea ce facem, mai eficienți în a le trata 360, ca să folosim un termen la modă. Iar un tratament optim rezultă atunci când tratezi pacientul, ca pe un caz unic, nu doar o boală, printr-o prescripție universală. Însă vis-a-vis de pacientele noastre, noi, medicii, trebuie să rămânem obiectivi, să oferim opțiunile de tratament în mod detașat, pentru a le lăsa liberul arbitru și propriile simțiri să aleagă și pe căi raționale, și pe calea propriei intuiții pentru a înțelege ce li se potrivește mai bine. Ceea ce putem noi să punem pe masă sunt statistici, date științifice și lămuriri cu privire la planul de tratament, răspunsuri la toate întrebările legate de afecțiune. Uneori durează mult, o astfel de discuție… alteori, pacientele au nevoie de timp să își sedimenteze realitatea dată de diagnostic și apoi să își colecteze informațiile legate de ce va urma, si de fiecare data au nevoie de un sprijin intern, oferit de familie, sot, copii. Din pacate, in multe cazuri, acest sprijin intern, venit de la cei apropiati dispare iar lupta ramane doar pe umerii pacientei si ai nostrii

Cât de dramatic este astăzi un diagnostic de cancer mamar? Este cazul să îl etichetăm, fără echivoc, ca pe o fatalitate?

Din fericire, în momentul de față există mai multe motive de optimism legate de cancerul mamar decât oricând altcândva în trecut. În ultimii 40 de ani, oamenii de știință au aflat extrem de multe despre modul și cauza dezvoltării cancerului mamar și au făcut pași uriași în diagnosticarea și tratarea acestuia. Cercetările au dus la descoperirea unor tratamente mult mai eficiente, cu șanse mai reduse de deces din cauza bolii și cu o calitate a vieții mult îmbunătățită, inclusiv la femei la care acest tip de cancer a recidivat.
Cu toate acestea, deși nu cancerul mamar este forma de cancer cu cea mai mare incidență de deces (acesta fiind cancerul pulmonar), iar cea mai periculoasă este boala cardiacă, femeile se tem cel mai tare de cancerul mamar. Această teamă nu este neapărat nefondată, mai ales ca ea vine și pe fondul faptului că aproape fiecare femeie a cunoscut de-a lungul vieții cel puțin o persoană care a avut cancer mamar – o prietenă, o soră, o mamă, alte rude sau o cunoștință. La asta se mai adaugă și faptul că urmările unei intervenții radicale le-ar putea mutila feminitatea și că vor fi percepute diferit față de cei din jur.

Cât de des se practică mastectomia radicală, în condițiile actuale?

Mastectomia radicală este o procedură folosită din ce in ce mai rar, în zilele noastre. Aceasta presupune îndepărtarea sânului si a ganglionii limfatici axilari. Începând cu anii 1900 și până în anii 1970, acesta a fost tratamentul standard pentru femeile cu cancer mamar. În prezent, utilizarea sa este în general limitată la cazurile de cancer local avansat, care a invadat mușchii peretelui anterior ai toracelui. Chiar și în astfel de cazuri, există o soluție pentru a diminua șocul și trauma psihică suferite în urma mastectomiei și a permite reintegrarea rapidă în comunitate a pacientelor, și anume efectuarea reconstrucției sânului.

Chirurgia onco-plastică vine în sprijinul pacientelor pentru a vindeca alte răni… reconstruiesc ceea ce cancerul le-a răpit, le readuc demnitatea și feminitatea. Există îndoieli sau temeri ale pacientelor legate de operația de reconstrucție mamară?

Reconstrucția mamară nu reprezintă o indicație medicală, este o intervenție menită să vină în sprijinul îmbunătățirii calității vieții acesteia. Reconstrucția mamară este un proces, un număr relativ de proceduri chirurgicale, care poate fi mai scurt sau mai lung și care la sfârșit trebuie să satisfacă nevoile estetice ale pacientei. Uneori, acest proces se poate limita și la o singură intervenție, depinde.
În ceea ce privește riscul recidivei, există un mit care spune că reconstrucția imediată favorizează reapariția boli… ceea ce este neadevărat, indiferent ce procedeu reconstructiv este ales.

Cum ați descrie progresul ultimilor 20 de ani în tratamentul chirurgical al cancerului mamar?

Medicina modernă a schimbat regulile jocului, prin aducerea in prim plan a pacientului, înaintea bolii. Așa poate fi sintetizată noua doctrină a medicinei moderne: Nu exista boli, ci bolnavi. Acest proces a venit firesc, în consecința progresului la nivelul tehnologiei de diagnostic, care astăzi permite studierea în detaliu a tabloului clinic al pacientului. Cu cât ai acces la mai multe informații despre întreaga sa condiție, cu atât se rafinează și tratamentul și astfel îi crește și randamentul.
Un alt aspect îmbunătățit în ultimii ani se referă la tehnicile chirurgicale care se îndreaptă tot mai mult către minim-invaziv, ceea ce oferă pacientei un proces de recuperare mult mai ușor de traversat. Este destul de greu să treci de la teoria Halstediană, cea radicală, la chirurgia onco-plastică și reconstructivă, pentru multe persoane, dar pentru noi chirurgii, este o regulă să trăim în timp cu progresele chirurgicale.

Ați militat de-a lungul carierei dumneavoastră pentru prevenție, ați inițiat campanii de educare și ați venit în mijlocul pacientelor, pentru a discuta deschis despre cancerul mamar. Despre mituri și adevăruri, despre cum să eviți un astfel de diagnostic… Se resimt rezultatele acestor acțiuni?

Într-adevăr, am inițiat screening-ul mamar în urmă cu 14 ani, și da, începem, să „culegem roadele”. Acest screening ne-a ajutat să urmărim un lot semnificativ de cazuri (cele care au conștientizat că descoperirea precoce poate salva vieți) care au putut fi diagnosticate în stadii precoce, cu tumori foarte mici, de 5-6 mm, sau chiar doar cu micro-calcificări maligne. Sunt în continuare de părere și susțin introducerea unui program național de screening ecografic pentru pacientele tinere, cu vârste între 30-40 ani și unul mamografic pentru femeile cu vârsta peste 40 ani pentru a putea descoperi din timp un cancer mamar.

Așadar, diagnosticul precoce cântărește cel mai mult atunci când calculăm prognosticul?

La fel ca în cazul tuturor afecțiunilor oncologice, diagnosticarea precoce este esențială în tratamentul și evoluția spre vindecare a cancerului mamar. Nu numai că oferă șanse mai mari de supraviețuire, dar și tratamentul este mai puțin anevoios. Așadar, lucrul cel mai important este ca femeile să se prezinte imediat la medic dacă la o auto-examinare sesizează orice formațiune, și cel mai important, să efectueze la timp screening-ul de prevenție.

Cât de important este suportul psihologic de-a lungul luptei împotriva cancerului mamar?

Nu numai diagnosticul de cancer poate fi bulversant ci și vestea pierderii unui sân. În situații de acest gen este esențial un suport psihologic de specialitate. Într-un astfel de moment, oricine ar avea nevoie să se realinieze cu propria persoană și cu propriul destin. În tumultul întrebărilor și informațiilor apărute brusc în viața pacientelor, orice om s-ar pierde de el însuși. Este deosebit de important ca în această luptă să fii conectat cu tine însuți, să fii conștient de etapa în care te afli pentru a fi pregătit să devii ceea ce această boală te călăuzește să devii.

Este boala un proces capabil să ne schimbe, ca indivizi?

Orice experiență din viața fiecăruia dintre noi reprezintă o cărămidă pusă la edificiul devenirii noastre. O boală, precum este cancerul mamar, este o cumpănă, un moment de răscruce care îți dă perspective neașteptate – pot fi sumbre, pot fi optimiste, pot fi dificile de traversat… Însă până nu ajungi în punctul acela, nu ai cum să vezi cât de expus poți fi tuturor posibilităților, și mai ales cât de vulnerabil.
Pacientele care traversează acest parcurs terapeutic au ceva diferit în privire. Au demnitatea unui învingător, înțelepciunea unui iluminat, privirea unui zeu care a pătruns cu privirea în abis. Bucuria de a trăi este relicva pe care orice impas din viața noastră ni-l oferă. În fond, sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, pe care din păcate, ajungem să îl prețuim la adevărata lui valoare numai atunci când îl pierdem

play
100 DE RĂSPUNSURI

Am pregătit 100 de materiale video în care răspundem la cele mai frecvente întrebări despre cancerul mamar.

Dr. Cristian Gabriel Viișoreanu
DR. CRISTIAN G. VIIȘOREANU

Medic primar Chirurgie generală,
Supraspecializare în Chirurgie oncologică 

„Sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, pe care îl putem pierde atât de ușor atunci când nu îl ocrotim îndeajuns!”

Programări

Completați formularul de pe pagina de programări și veți fi contactat în cel mai scurt timp.

Consultație online

Obțineți opinia medicală a specialiștilor noștri!
Trimiteți-ne dosarul dvs. medical, și veți primi din partea echipei noastre un raport medical complet.