De-a lungul istoriei, medicina a căutat modalități cât mai puțin invazive, dar sigure și eficiente de a trata bolile. Istoric, cest drum nu a fost niciodată liniar – progresele au apărut din curajul unor medici care au explorat idei îndrăznețe, adesea pornind de la observații simple.
Una dintre aceste idei este utilizarea frigului ca aliat împotriva bolii. Ceea ce astăzi numim crioablație își are rădăcinile în practici vechi de mii de ani, când gheața era aplicată pentru a calma durerea și a reduce inflamațiile. De la metodele empirice ale Egiptului antic, până la tehnologiile computerizate actuale, această terapie a parcurs un drum impresionant, transformându-se dintr-un gest intuitiv într-o procedură minim invazivă, capabilă să distrugă țesut tumoral cu precizie milimetrică.
Astăzi, crioablația este folosită și în tratamentul cancerului mamar, în cazuri atent selecționate, oferind pacientelor o opțiune modernă, cu recuperare rapidă și impact minim asupra calității vieții. Pentru a înțelege cum am ajuns aici, merită să privim înapoi, la momentele-cheie din istoria acestei metode.
O scurtă istorie a utilizării crioablației în medicină
- 2500 î.Hr. – Egiptul antic: Documente pe papirus descriu aplicarea gheții pentru tratarea inflamațiilor și rănilor.
- 400 î.Hr. – Hipocrate: Părintele medicinei consemnează beneficiile frigului în reducerea umflăturilor, durerii și sângerărilor.
- Epoca napoleonică: Gheața devine un mijloc de anestezie pentru amputări.
- 1845 – Dr. James Arnott: Observă efectul amestecului de gheață și sare (−18° până la −24°C) asupra tumorilor cutanate și mamare; este considerat părintele criochirurgiei moderne.
- 1851: Arnott prezintă la Marea Expoziție de la Londra primul dispozitiv de crioterapie, utilizat pentru acnee și nevralgii.
- 1899 – Campbell White: Utilizează gaz lichid (−195°C) în medicină, primul dispozitiv criochirurgical portabil.
- 1907 – William A. Pusey: Recomandă zăpada carbonică (−78,5°C) pentru diverse boli dermatologice.
- 1950: Azotul lichid (−159°C) este introdus în practica clinică; Herman V. Allington îl folosește pentru leziuni cutanate.
- 1978 – Dr. Yamauchi: Introduce conceptul de „crioterapie a întregului corp” pentru ameliorarea durerilor în artrita reumatoidă.
- Anii 1980: Țările nordice și est-europene adoptă crioterapia; Polonia o aplică și pentru recuperarea sportivilor.
- Din anii 2000: Apar tehnologii de crioterapie cu control electronic, mai precise și mai sigure.
Crioablația mamară
În 2025, Institutul Sânului by MedLife introduce crioablația pentru tratamentul tumorilor mamare, ca opțiune în cazurile atent selecționate. Procedura distruge țesutul tumoral printr-o succesiune de cicluri îngheț–dezgheț–îngheț, producând atât leziuni directe (cristalizarea apei intracelulare), cât și indirecte (ischemie locală prin afectarea vaselor de sânge).
Indicații
Se adresează:
- Tratamentului tumorilor benigne (fibroadenom) sau maligne (carcinom ductal invaziv) bine vizualizate ecografic;
- Pacientelor în vârstă, cu multiple comorbidități;
- Ganglioni axilari fără invazie tumorală
- Pacientelor cu contraindicație pentru anestezie generală;
- Tratamentului chirurgical al tumori unice, ≤ 15 mm diametru;
Contraindicații
- Carcinom lobular invaziv;
- Carcinoma ductal in situ extins;
- Tumori > 15 mm;
- Antecedente de cancer mamar;
- Leziuni slab vizibile ecografic;
- Alergie la anestezice locale.
Cum se desfășoară procedura
Crioablația se realizează în regim ambulator, cu anestezie locală. Pacienta rămâne conștientă și poate pleca acasă imediat după procedură. Recuperarea este rapidă, iar cicatricea este practic invizibilă.
Posibile reacții locale: disconfort, edem, roșeață, echimoze, durere, tumefacție prelungită sau, rar, necroze superficiale.
Monitorizare și rezultate
Urmărirea post-procedură se face prin ecografie, mamografie sau RMN la fiecare 6 luni, în funcție de evoluție. Studiile internaționale raportează o supraviețuire la 5 ani de 96,7% și o rată de recidivă locală de 3,7–4,3% în cazurile atent selecționate.
Crioablația nu înlocuiește chirurgia, ci reprezintă o alternativă modernă în situații speciale, când intervenția chirurgicală clasică nu este posibilă sau ar implica riscuri majore. Totuși, chirurgia rămâne standardul de aur în tratamentul cancerului mamar, însă pentru anumite paciente, această metodă minim invazivă poate oferi siguranță oncologică, o recuperare rapidă și o calitate a vieții păstrată.
