Importanța alimentației în timpul tratamentului oncologic
Consumul de alimente sănătoase în timpul unui tratament de cancer este foarte important pentru îmbunătățirea stării generale în timpul tratamentului oncologic. Uneori, tratamentul oncologic poate provoca greață, vărsături și schimbări ale gustului alimentelor, de aceea poate afecta și apetitul. Există însă moduri de a reduce aceste probleme.
Ce este recomandat să mâncați?
În timpul chimioterapiei, cel mai bine este să evitați alimentele excesiv de dulci, prăjite sau bogate în grăsimi saturate, deoarece pot provoca senzație de greață. Alimentele reci sau la temperatura camerei pot fi mai potrivite, deoarece provoacă mai puține mirosuri decât alimentele fierbinți.
Poate veți prefera să consumați mâncare gătită de altcineva pe parcursul tratamentului, pentru a nu vă confrunta cu mirosul mâncării gătite. Alimente ușor digerabile pot fi biscuiții integrali (atenție, produsele de patiserie sau oricare alt produs din făină albă cresc inflamația din organism), pâinea uscată sau prăjită integrală, supe sau ciorbe pe bază de carne și legume. Dacă le tolerați pe acestea, puteți încerca și alimente cu aromă ușoară, alimente sărace în grăsimi, de exemplu: cereale integrale, orez integral, cartofi copți, carne slabă, pește, pui, brânză de vaci, fructe și legume.
Apetitul și fluctuațiile de greutate
Pe lângă alimentele antiemetice, pot fi utile și unele strategii de auto-ajutorare:
- Mese ușoare și frecvente. Evitați să luați 3 mese principale, consumați porții mici, pe tot parcursul zilei. O gustare ușoară cu câteva ore înainte de tratament poate fi de ajutor.
- Mâncați și consumați lichide într-un ritm lent. Fiți conștientă de viteza cu care mâncați. Moderați-vă ritmul. Puneți furculița jos între înghițituri. În timpul mesei, faceți pauze pentru a vorbi cu ceilalți membri ai familiei sau persoane cu care luați masa, sau pur și simplu pentru a reflecta.
- Porțiile trebuie să fie moderate. Opriți-vă din mâncat atunci când simțiți sațietate. Nu vă ghiftuiți.
- Mâncați ceea ce vă place. Evitați alimentele care vi se par neplăcute din cauza mirosului sau a texturii. Încercați să mâncați variat, dar alegeți alimentele pe care le mâncați și digerați cel mai ușor. În timpul tratamentului pentru cancer, preferințele dumneavoastră alimentare se pot schimba. Alimentele care în trecut vă plăceau, acum nu vă mai plac, iar cele de care nu vă păsa, este posibil să vi se pară apetisante acum.
- Consumați multe lichide. Sorbiți băuturi reci sau la temperatura camerei (apă, sucuri de fructe neîndulcite, ceai și bere fără alcool, cu diverse arome, necarbogazificate). Poate fi util să beți în cantități mici pe tot parcursul zilei, în loc să beți în cantități mari la un moment dat. Limitați consumul lichidelor în timpul mesei.
- Încercați să vă faceți confortabilă după servirea mesei. Odihniți-vă după fiecare masă, dar nu stați întinsă, deoarece poziția orizontală poate îngreuna procesul de digestie. Purtați haine confortabile, largi și desfășurați activități care vă țin mintea ocupată.
- Încercați tehnici de relaxare. Tehnicile de relaxare, precum relaxarea progresivă a mușchilor, exercițiile de imaginație, respirația profundă și meditația pot contribui la atenuarea grețurilor.
Apetitul și fluctuațiile în greutate
Tratamentul pentru cancer poate avea două efecte asupra apetitului și greutății dumneavoastră. Poate să vă scadă apetitul, pierzând astfel în greutate, într-un moment în care obținerea nutrimentelor potrivite poate fi mai importantă ca oricând. Alternativ, chimioterapia poate provoca o nedorită creștere în greutate unor femei.
Pierderea în greutate
Odată ce începeți tratamentul, este posibil să descoperiți că alimentele nu mai au același gust ca înainte de tratament. De asemenea, puteți avea dificultăți la mestecat sau înghițit, sau gura dumneavoastră poate fi prea uscată. Epuizarea, anxietatea sau depresia pot determina, de asemenea, pierderea apetitului.
Dacă nu vă este foame sau nu sunteți interesată de mâncare, nu vă forțați să mâncați, dar încercați să consumați suficienți nutrienți. Iată câteva sugestii pe care le puteți încerca pentru a vă asigura că ați mâncat suficient:
- Gândiți-vă la urmarea unei diete sănătoase ca la un element al planului dumneavoastră de tratament.
- Mâncați alimente care vă plac. Nu vă simțiți obligată să mâncați ceva care nu vă place doar pentru că cineva s-a obosit să îl prepare pentru dumneavoastră.
- Mâncați când vă este foame. Nu vă legați de orele meselor tradiționale.
- Consumați porții mici, împărțite pe tot parcursul zilei.
Dacă aveți probleme cu mestecatul și înghițitul, încercați să mâncați alimente moi, de exemplu omletă, milkshake-uri, suc de mere și piureuri din legume diverse (piureul din cartofi însă este un aliment pro inflamator, este recomandat să se evite). Dacă vă înecați cu mâncarea sau aveți vărsături, după masă sau în timpul mesei, anunțați-vă medicul. Dacă aveți gura uscată, pe tot parcursul zilei sorbiți apă, ceaiuri sau sucuri neîndulcite și alte lichide. Încercați să mâncați supe, să beți milkshake-uri și să consumați alimente care au un conținut bogat de lichide. Menținerea constantă a greutății dumneavoastră poate fi un semn că mâncați destul. Dacă pierdeți în greutate și trebuie să creșteți cantitatea de calorii consumate, încercați cu alimente și băuturi mai bogate în proteine și calorii, precum ouă, carne slabă, iaurturi, brânzeturi, unt de arahide, nuci, semințe, migdale, caju, fistic, și băuturi nutritive concentrate, special concepute pentru astfel de situații. Pentru a crește conținutul proteic și caloric, puteți adăuga pudră de proteine) în băuturile pe care le consumați. Nu întrerupeți niciodată mișcarea zilnică, în special mersul pe jos și câteva minute de exerciții pe care starea de sănătate vi le permite. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă ați pierdut mai mult de 2-3 kg în greutate. Vă va recomanda, probabil, o dietă personalizată pentru menținerea sau creșterea în greutate.
Tot ce trebuie să știi despre cancerul mamar
02.