Disecția ganglionilor limfatici axilari

Disecția ganglionilor limfatici axilari

 

Disecția ganglionilor limfatici axilari este intervenția prin care sunt înlăturați ganglionii situați la nivelul axilei. Ganglionii limfatici sunt structuri mici și compacte, unde se strâng celulele sistemului imunitar. Aceștia sunt legați de mici vase care alcătuiesc sistemul limfatic. În general, ganglionii limfatici sunt aglomerați în anumite zone ale corpului precum gâtul, axila și zona inghinală.

Sarcina vaselor limfatice este să dreneze lichidul în exces, care nu este absorbit în vasele sangvine. Ganglionii limfatici filtrează substanțele străine precum bacteriile și celulele canceroase. De asemenea, ganglionii limfatici reprezintă una dintre principalele linii de apărare ale sistemului imunitar, unde substanțele străine (bacteriile și celulele canceroase) sunt recunoscute, organismul putând declanșa un răspuns imun. Pe măsură ce crește o tumoare malignă, celulele canceroase se pot răspândi în ganglionii limfatici din vecinătate. Unii pot trece de aceștia, ajungând în alte părți ale corpului.

O localizare timpurie a metastazării cancerului mamar este în ganglionii limfatici axilari. De aceea, femeilor cu cancer mamar invaziv li se îndepărtează pe cale chirurgicală acești ganglioni, după care sunt analizați. În cazul în care chirurgul nu intenționează să facă acest lucru, este bine să înțelegeți motivul. Un motiv poate fi acela că aveți cancer mamar neinvaziv, care nu metastazează în ganglionii limfatici.

Sunt folosite două metode pentru a examina ganglionii limfatici axilari cu scopul de a depista celulele canceroase: biopsia ganglionului limfatic santinelă și disecția ganglionului limfatic axilar.

Când se efectuează disecția ganglionilor limfatici axilari?

Disecția unui ganglion axilar este uneori necesară atunci când cancerul mamar a metastazat în ganglionii limfatici axilari. În cazul unei disecții de ganglion limfatic axilar, chirurgul excizează mai mulți ganglioni limfatici axilari, pentru a detecta și elimina toate celulele canceroase provenite din tumoarea primară.

Acești ganglioni sunt examinați la microscop. În cazul în care conțin celule canceroase, cresc șansele de desprindere și migrare a cancerului către alte părți ale corpului. Pot fi recomandate tratamente suplimentare, ce vizează distrugerea acestor celule în mișcare.

Unul dintre potențialele efecte secundare ale exciziei mai multor ganglioni limfatici axilari este că intervenția chirurgicală întrerupe canalele limfatice care drenează fluidul din braț spre restul corpului. Rezultatul poate fi acumularea de fluid în braț și mână, cauzând edemul (limfedem). Edemul poate fi moderat sau extins.

Alte efecte secundare, mai rare, includ infecții cutanate recurente ale brațului, amorțeală, durere și o modalitate mai redusă a părții superioare a brațului și a toracelui. Aceste efecte secundare pot fi temporare sau definitive.

Scrie si apasa pe enter pentru a cauta